Vacanță în Istanbul: 245 de euro | 4 nopți de cazare + bilet de avion

Prima impresia pe care ți-o lasă Istanbulul este…aglomerație. Cum ar spune englezul, a melting pot of everything. Singurul oraș din lume care este „împărțit” de două continente (Europa și Asia). Astfel, un punct în care vechile obiceiuri și tradiții se întâlnesc cu cele moderne.

Deși destul de aproape de București, nu mereu găsești un zboruri ieftine și mai degrabă merită să stai o săptămână în Mykonos de aceeași bani. Acum însă am găsit niște bilete de avion ieftine spre Istanbul cu plecare din București, Timișoara sau Constanța.

Ce e de văzut în Istanbul:

Totul, în principiu. Plecând de la tarabele cu mâncare până la faimoasa Moschee Albastră.

Totuși, dacă ar fi să facem o listă cu cele mai importante lucruri de văzut în Istanbul, ar fi următoarea:

  1. Moscheea Albastră și Hagia Sophia – a doua a fost construită acum aproximativ 1500 de ani.
  2. Caută sandwich-ul cu pește Eminönü – nu conține mai mult decât pâine, pește, salată verde și ceapă, însă îmi vei mulțumi după.
  3. Vizitează ambele continente într-o singură zi. Caută o barcă (de obicei costă aproximativ 3-4 euro) care să te ia din Europa și să te ducă în Asia. Sună interesant.
  4. În două cuvinte: rahatul turcesc. Din punctul meu de vedere, cel cu alune este cel mai bun.
  5. În Istanbul găsești o mulțime de restaurante pe acoperiș din care poți privi un apus minunat.

Bilete de avion ieftine Istanbul:

Plecare din București:
Plecare din Timișoara
Plecare din Constanța:
4-8 decembrie 2019
10-14 decembrie 2019
18-22 decembrie 2019
7-10 decembrie 2019
18-22 decembrie 2019
6-11 decembrie 2019

Cazare ieftină Istanbul:

Total:

Bilet de avion: 84 €

Cazare: 161 €

Total vacanță în Istanbul: 245 €


Trimite prietenilor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

December 2019
MTWTFSS
« Aug  
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031